75 de ani - Elvis Presley


Chiar şi după moartea sa, Elvis Presley se află în topul celebrităţilor cu cele mai mari câştiguri, alcătuit de revista Forbes.
În 2009, 55 de milioane de dolari s-au strâns în conturile companiei Elvis Presley Enterprises.
Fanii regelui rock'n'roll sunt invitaţi astăzi, la Graceland, unde fosta soţie a cântăreţului, Priscilla Presley şi fiica acestuia, Lisa Marie Presley, vor tăia un tort aniversar.
Muzeul Smithsonian organizează la Washington şi Los Angeles o expoziţie în memoria artistului.
Intitulată "One Life: Echoes of Elvis", expoziţia prezintă evoluţia şi influenţa imaginii lui Elvis după moartea sa. Fotografii ale cântăreţului, realizate în 1956 de fotojurnalistul Alfred Wertheimer, vor fi expuse la muzeul Grammy din Los Angeles.
Manifestări care celebrează naşterea lui Elvis Presley vor mai fi organizate la Londra, Paris, Tokyo şi Parkes (Australia).
 "Elvis continuă să fie iubit în lumea întreagă, iar fanii săi îi sărbătoresc fiecare aniversare ca şi cum ar fi încă printre ei", a declarat purtătorul de cuvânt a celebrei reşedinţe Graceland din Memphis (Tennessee), un adevărat loc de pelerinaj pentru iubitorii rockului. Fosta soţie a lui Elvis, Priscilla, şi singura sa fiică, Lisa Marie Presley, au tăiat tortul aniversar pe peluza reşedinţei ce a devenit din 2006 monument istoric şi este vizitată anual de peste 600.000 de persoane.

In Romania in fiecare an se organizeaza evenimente in memoria regelui, aceste evenimente sunt organizate de The Teachers Orchestra alaturi de Singurul fan club Elvis din Romania, Elvis The Legend plus alti colaboratori.
La Memphis, ziua de 8 ianuarie 2010 a fost decretată "Ziua Elvis Presley", fiind marcată printr-o serie de concerte şi de expoziţii dedicate Regelui. Alte manifestări ale fanilor se desfăşoară la Tokyo, Londra şi Paris. La 32 de ani după moartea sa provocată de o criză cardică, Aaron Elvis Presley este încă o importantă personalitate culturală, susţine şi Erika Doss, profesor de studii americane la Universitatea Notre-Dame din Indiana (nord). Deşi nu a fost primul care să îmbine în muzica sa blues-ul, muzica negrilor inspirat de perioada sclaviei şi muzica country, domeniu pe atunci exclusiv al albilor, Elvis, întruchipare perfectă a celebrei sintagme "american dream", a reuşit să rupă barierele de gen şi de rasă şi să cucerească lumea, devenind primul cu adevărat megastar internaţional cu peste 1 miliard de discuri vândute şi cu roluri principale în peste 30 de filme. Tot ieri, la Graceland a fost inaugurată o expoziţie cu privire la debutul muzical al lui Elvis, la studiourile Sun Records. La Washington au fost deschise de asemenea mai multe expoziţii care îl celebrează pe Rege, în cadrul National Portrait Gallery. Mai mult, Muzeul "Newseum", muzeul presei, pregăteşte o expoziţie dedicată lui Elvis pentru luna martie.

Memorial Elvis 2009 - a 5-a editie

Memorial Elvis 2009 - a 5-a editie in Romania

Duminica - 16 August 2009, incepand cu ora 19.30 la amfitetrul "Mihai Eminescu" din Parcul National, str. Arh. Hârjeu, nr. 61, Sector 2, Bucuresti

bilete online la: bilete@theteachersorchestra.com sau www.bilete.ro sau la tel: 0721.955.044 / 0722.624.774

Un eveniment absolut senzational menit sa readuca in memoria oamenilor pe cel ce a fost si continua sa fie de neegalat, Elvis Presley.

Concertul The Teachers Orchestra va fi precedat de aparitia pe scena a unor artisti de mare valoare, trupa avand anul acesta invitati de senzatie, dintre care amintim pe Nae Lazarescu si Vasile Muraru, Aurelian Temisan, Daniel Iordachioae. Asadar, un spectacol insotit de 25.000 Watt realizat si cu sprijinul primariei sectorului 2.

Declaratia lui Lisa Marie Presley si Priscilla Presley referitor la Michael Jackson


"I am so very sad and confused with every emotion possible. I am heartbroken for his children who I know were everything to him and for his family. This is such a massive loss on so many levels, words fail me."
--Lisa Marie Presley--
.
"Sunt în stare de şoc, după cum ştiu toţi trebuie să fie. Ce pierdere tragica. Sincer, gandurile mele sunt cu familia sa in acest moment foarte dificil. "
--Priscilla Presley--

We at Elvis Presley Enterprises also send our sympathy to the Jackson family in their time of sorrow.
.
S-a stins Michael Jackson
La amiaza zilei de 25 iunie 2009, Michael Jackson a suferit un stop cardiac la domiciliul său din Holmby Hills, Los Angeles. Paramedicii care au ajuns de urgenţă la reşedinţa artistului au spus mai târziu că acesta era fără suflare. Cu toate acestea paramedicii au făcut manevre de resuscitare cardiopulmonară la faţa locului, apoi au dus pacientul, care intrase în comă, la Centrul Medical UCLA. Decesul a fost declarat în jurul orei 14:26 (ora locală) în aceeaşi zi.
Pe aceasta cale fan clubul "Elvis The Legend" trimite sincere condoleante familiei Jackson si le doreste fanilor Michael din lumea intreaga, sa fie puternici si sa treaca cu bine prin aceste momente tragice pentru o lume intreaga.
Asa cum Elvis Presley este o legenda vie (chiar daca au trecut aproape 32 de ani de la moartea sa) asa si Michael Jackson va ramane o legenda vie, oamenii ca Elvis si Michael nu mor niciodata, Michael traieste.

RADIO ELVIS ROMANIA

Radio Elvis Romania
Pentru cei care isi doreau de mult un radio care sa le satisfaca preferintele muzicale - asteptarea a luat sfarsit.
Radio Elvis Romania s-a REdeschis din data de 20 Mai 2009 si emite OnLine pentru fanii Elvis Presley din Romania.
Buna dispozitie, interviuri, dedicatii si multa, multa muzica cu indragitul nostru, Elvis Presley.
Asculta acum Radio Elvis Romania si vei auzii melodii pe care nici Parisul si nici New York-ul nu le-a auzit pana acum.
ESTI DOAR LA UN CLICK DE MUZICA TA PREFERATA

ELVIS WEEK 2009 - MEMPHIS


On-sale Dates for Tickets
A ticket pre-sale for Elvis Insiders will start on Friday, March 13, 2009.

Tickets for the general public will go on sale on Friday, April 3, 2009.
pentru detalii/for more info. click here: www.elvisweek.com/tickets

Prima revista Elvis din Romania!


Revista "Elvis The Legend" a fost lansata, duminica 01 Martie 2009 intr-un club din Bucuresti de fan clubul oficial Elvis the Legend din Romania, (singurul fan club oficial din Romania).

Revista este dedicata exclusiv lui Elvis Presley si are 62 de pagini color de o calitate excelanta, ea poate fi achizitionata gratuit, doar de membri fan club-ului.

Fanii au fost incantati de acesta revista, continand foarte multe informatii si date despre regele rock'n roll-ului dar si despre evenimentele si artistii din Romania care promoveaza intr-un mod echilibrat imaginea si muzica lui Elvis, fara costume, pelerine sau peruci.

Revista mai contine si un interviu in exclusivitate pentru primul nr. al acestei reviste, al baietilor de la The Teachers Orchestra, care de cativa ani sunt direct implicati in evenimentele mari ce sunt dedicate lui Presley in Romania.

Revista mai contine si o colectie de poze rare, la calitatea care au putut fi salvate de colectionari, ele au fost introduse in revista pe o hartie lucioasa si extrem de calitativa, pentru a nu se pierde deloc din claritatea imaginii.

*vizitati si pagina lui Cristian Roman dedicata lui Elvis: Elvis Music Tribute

Poveste cu Elvis?


Aveti o intamplare traita cu Elvis?
Inregistrati povestea in format video si o trimiteti la adresa,
Elvis Presley Legacy Project
Elvis Presley Enterprises Archives Department
3734 Elvis Presley Blvd.
Memphis, TN 38116
USA
vedeti aici cateva video cu povestiri: www.elvis.com/legacy/default.asp

Ceas ELVIS personalizat pt. fani


Ceasuri personalizate pentru fanii Elvis din toata lumea, ceasul din imaginea de sus costa doar 165 euro si este inspirat dupa bratara de piele a lui Elvis din Comeback Special '68.

Pentru fiecare ceas cumparat primiti gratis ceasul de gat cu logoul TCB, vedeti in imaginea de jos.

pentru comenzi si detalii vizitati siteul: www.elviswatches.com

"Blue Christmas" cu Elvis şi Martina McBride in duet 2008


Elvis şi Martina McBride canta melodia Blue Christmas in duet.
Efectul este similar cu "If I Can Dream" de la American Idol in duetul Celine Dion si Elvis Presley in 2007, dar producatorul George Flanigen spune ca procesul utilizat pentru iluzie a fost complet diferit.
McBride a fost filmata in fata unui ecran verde, a fost nevoie de patru saptamani, pentru a monta piesa impreuna, spune Flanigen.

Elvis Presley Christmas Duets 2008


Noul CD Elvis Presley, Duete de Craciun 2008

Din 14 Octombrie 2008 Sony BMG Music in parteneriat cu Elvis Presley Enterprises Inc. produc primul album Elvis in dutet, cu Carrie Underwood, Martina McBride, LeAnn Rimes, Sara Evans, Gretchen Wilson, Anne Murray, Amy Grant, Karen Fairchild and Kimberly Schlapman, si Wynonna Judd...
Track Listing:
1. Blue Christmas with Martina McBride
2. I'll Be Home For Christmas with Carrie Underwood
3. Here Comes Santa Claus (Right Down Santa Claus Lane) with LeAnn Rimes
4. Santa Clause Is Back In Town with Wynonna Judd
5. Silent Night with Sara Evans
6. White Christmas with Amy Grant
7. Merry Christmas Baby with Gretchen Wilson
8. O Little Town Of Bethlehem with Karen Fairchild and Kimberly Schlapman of Little Big Town 9. Silver Bells with Anne Murray
10. O Come, All Ye Faithful with Olivia Newton-John
Bonus Tracks
11. The First Noel (2008) Elvis Presley
12. If I Get Home On Christmas Day (2008) Elvis Presley
13. Winter Wonderland (2008) Elvis Presley
Buy here (Cumparati de aici): Shop Elvis WebSite

Imagini video de la Memorial Elvis 2008 - Bucuresti


Pe pagina de blog memorialelvis2008.blogspot.com gasiti imagini de la concertul din 16 August 2008 sustinut de trupa de Rock'n Roll, The Teachers Orchestra in cadrul spectacolului "Memorial Elvis 2008", un spectacol dedicat fanilor si admiratorilor Elvis Presley din Romania, un eveniment organizat in colaborare cu fan clubul oficial Elvis Presley din Romania.



elvis elvis presley elvis romania elvis the legend elvis epe memphis graceland elvis fanclub elvis presley enterprises elvis.com elvis usa elvis oficial official elvis

ELVIS WEEK 2008

Dati click pe poza de mai jos pentru a vedea cateva poze de la Elvis Week 2008, zile organizate de Elvis Presley Enterprises Inc. & Graceland.