Vila din Beverly Hills în care au locuit Elvis şi Priscilla Presley 
şi în care fiica lor, Lisa Marie, şi-a petrecut primii ani din viaţă a 
fost scoasă la vânzare pentru 12,9 milioane de dolari.
Elvis şi Priscilla Presley au cumpărat casa în 1967, la nouă ani după ce
 aceasta a fost construită, şi au vândut-o în 31 august 1973, pentru 
500.000 de dolari, cu puţin timp înainte de finalizarea divorţului lor, 
informează Daily Mail.
Primul şi singurul copil al cuplului, Lisa Marie, s-a născut la 
un an după ce părinţii săi au cumpărat această proprietate, care are o 
piscină şi o curte. Imobilul are patru dormitoare şi cinci băi şi a fost
 iniţial închiriată pentru suma de 25.000 de dolari pe lună. Dormitorul 
principal are un perete format din oglinzi, iar lumina intră în casă din
 toate părţile, datorită ferestrelor numeroase.
Casa a fost renovată recent şi include o bucătărie nouă şi o spălătorie, dar şi un centru spa.
Elvis Presley a murit la vârsta de 42 de ani, pe 16 august 1977, în 
Memphis, unde avea de asemenea o casă care a devenit ulterior muzeu 
dedicat memoriei sale.
Născut pe 8 ianuarie 1935, la Tupelo, în Mississippi, Elvis Presley a 
intrat în legendă drept cântăreţul sărac care a reuşit în industria 
muzicală, albul care cânta ca un negru, sex-simbolul anilor '50 şi 
rebelul patriot. Elvis Presley a murit în reşedinţa sa din Memphis - 
Graceland -, pe 16 august 1977, la vârsta de 42 de ani, în urma unui 
stop cardiac cauzat de o supradoză de medicamente.
cititi biografia completa pe Site-ul oficial Elvis Romania 
 

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu