Robert Pattison, îndrăgostit de nepoata lui Elvis Presley?

Pe platourile de filmare şi până nu demult şi în viaţa privată, Robert Pattison şi Kristen Stewart au format o pereche. Dar, actorul în vârstă de 27 de ani, care dă viaţă vampirului Edward Cullen, şi-a găsit o nouă iubită, scrie „Us Weekly“.
Astfel, Pattison a început să petreacă din ce în ce mai mult timp în compania actriţei Riley Keough, una dintre nepoatele lui Elvis Presley. Actorul originar din Londra a cunoscut-o pe Riley chiar prin intermediul mamei acesteia, Lisa Marie Presley. „Riley este prima fată de care Robert s-a ataşat după despărţirea de Kristen Stewart. Petrec foarte mult timp împreună“, a declarat o sursă din anturajul lui Pattison pentru „Us Weekly“.

Între timp, Robert Pattison şi-a încheiat, în luna mai, relaţia tumultoasă care a durat patru ani cu Kristen Stewart, după ce acceptase faptul că iubita lui a avut o aventură cu regizorul filmului „Snow White and the Huntsman“/„Albă ca Zăpada şi Războinicul Vânător“, Rupert Sanders. Pe de altă parte, timpul petrecut de Pattison în compania actriţei Riley Keough poate să fie gura de oxigen prin care să îşi revină în formă, cred jurnaliştii de la „Us Weekly“.

Robert Pattison a devenit cunoscut după ce l-a interpretat pe Edward Cullen, unul dintre personajele principale ale seriei „Amurg“. El este un vampir care se îndrăgosteşte de adolescenta Bella Swan (Kristen Stewart), cu care se căsătoreşte şi are un copil. Înainte de acest rol, el l-a interpretat pe Cedric Diggory din filmul „Harry Potter şi Pocalul de Foc“.

În anul 2010, Riley Keough a jucat în filmul „The Runaways“, bazat pe faptele unei trupele rock de fete cu acelaşi nume. Keough a interpretat-o pe Marie Currie, sora lui Cherie Currie, solista trupei, interpretată de Dakota Fanning. În film mai joacă şi Kristen Stewart şi Tatum O’Neal, pelicula fiind premiată la Festivalul de Film Sundance din 2010.

Un comentariu:

Anonim spunea...

http://anabolizante2008.com steroizi