Actorul australian Eric Bana va interpreta rolul cântăreţului Elvis Presley în lungmetrajul "Elvis & Nixon", despre vizita pe care artistul american a făcut-o la Casa Albă, în 1970.
Actorul Danny Huston se află în negocieri avansate pentru a juca rolul preşedintelui american Richard Nixon, în acest film care marchează debutul regizoral al actorului Cary Elwes, informează hollywoodreporter.com.
Filmul va descrie vizita efectuată de Elvis Presley la Casa Albă pe 21 decembrie 1970.
Acea vizită a avut loc la iniţiativa lui Elvis Presley, care i-a trimis lui Nixon o scrisoare de şase pagini, în care îi cerea preşedintelui american să îi permită o vizită la Casa Albă şi îi sugera acestuia să îl numească "mare agent federal" la Biroul antidrog. Elvis Presley i-a oferit preşedintelui cu acea ocazie câteva fotografii de familie şi un revolver Colt 45.
Scenariul acestui proiect a fost scris de Cary Elwes, în colaborare cu Joey Sagal şi Hanala Sagal.
Eric Bana va fi şi producător executiv, prin intermediul companiei sale de producţie cinematografică Pick Up Truck Pictures, care va debuta cu acest proiect pe piaţa de film americană.
Filmul va fi turnat în Shreveport şi în Los Angeles.
Memorialul Elvis Romania - 17 Septembrie 2011
The Teachers Orchestra revine in atentia publicului cu cel mai grandios Memorial dedicat Regelui muzicii rock and roll, Elvis Presley. Evenimentul, aflat la a saptea editie, va avea loc sambata, 17 septembrie 2011, incepand cu ora 19.30, la Teatrul de vara "Mihai Eminescu" din Parcul National si se anunta a fi un adevarat regal al muzicii de calitate.
Piesele originale ale regretatului Elvis, precum si melodii reorchestrate vor fi interpretate intr-un mod inedit de catre bandul The Teachers Orchestra impreuna cu invitati de marca, voci reprezentative ale muzicii romanesti.
Traditia formata in anii precedenti face ca acest concert sa aiba un caracter integral caritabil, iar banii proveniti din vanzarea biletelor sa mearga anul acesta catre Spitalul "Marie Curie" prin intermediul Fundatiei "Salvati-va Ingerii" sprijinita de Liana Stanciu.
"Pasiunea noastra pentru muzica rock and roll ne-a facut sa realizam acest eveniment, care este un brand exclusiv The Teachers Orchestra, si care s-a dovedit a fi un real succes atat din punct de vedere muzical, cat si caritabil. Cea mai mare satisfactie in urma acestui eveniment este faptul ca reusim sa facem ceva pentru niste suflete de copii care au intr-adevar nevoie de ajutorul nostru. Dupa parerea mea, copiii sunt cei mai importanti si aceasta actiune este realizata special, din suflet, pentru ei", a declarat Cristian Roman, liderul band-ului
sursa: cancan.ro

16 august, ziua în care Elvis Presley a plecat
Pe 16 august 1977 a încetat din viaţă, la 42 de ani, un muzician fără egal, „care a schimbat permanent faţa culturii de masă din America“
Acestea au fost cuvintele rostite de presedintele SUA Jimmy Carter, la cateva ore după aflarea tristei vesti.
In seara de 16 august, cantaretul care a cucerit inimile a milioane oameni urma să inceapa un nou turneu, proiect impiedicat de un sfarsit tragic, dar previzibil. Elvis Presley, pe atunci o legenda in viata, a fost gasit fara suflare de Ginger Alden, logodnica lui, in baia de la Graceland, reşedinta sa din Memphis, Tennessee. Anunţul oficial cu privire la moartea muzicianului s-a facut la Baptist Memorial Hospital, la ora 15.30.
America pierdea atunci un mare artist un adevarat entertaimant al tuturor timpurilor. Muzica şi biografia sa aveau sa devina subiectul a nenumarate, volume, documentare de televiziune şi filme artistice.
Si azi inca se mai scriu tot felul de povesti despre anumite momente din viata sa, unele adevarate, unele false dar un lucru este sigur, Elvis Presley este un subiect de prima pagina pentru presa din intreaga lume si in 2011.

Elvis Presley, cetăţean de onoare al Budapestei
Consiliul municipal din Budapesta l-a numit pe Elvis Presley cetăţean de onoare al capitalei ungare în semn de omagiu pentru sprijinul exprimat de cântăreţ faţă de revoluţia antisovie-tică de la 1956. Anunţul de miercuri survine la numai o lună după ce autorităţile din Budapesta au numit un parc cu numele regelui rock’n roll-ului. La data de 6 ia-nuarie 1957, cu prilejul ultimei sale apariţii la emisiunea lui Ed Sullivan, Elvis a cântat o melodie intitulată ‘Peace in the Valley’, care potrivit lui Sullivan, ar fi reflectat sentimentele artistului faţă de revoluţia din Ungaria. Elvis îşi dorea ca oamenii să doneze bani care să fie mai apoi trimişi în Ungaria, spunea Sullivan.
Memorial Elvis Presley 17 Septembrie 2011
Elvis Romania, The Teachers Orchestra in Parteneriat cu Primaria sectorului 2 & Centrul Cultural "Mihai Eminescu" din Parcul National va invita Sambata 17 Septembrie 2011, ora 19.30 la Memorial Elvis Romania 2011 editia a 7-a.
"Memorial Elvis Romania" este numele spectacolului pe care The Teachers Orchestra îl va susţine în Amfiteatrul Mihai Eminescu din Bucureşti, pe 17 septembrie 2011, de la ora 19:30.
The Teachers Orchestra şi solistul Cristian Roman vor interpreta piesele celebre ale perioadei de aur a rock-n-roll-ului. hiturile care i-au adus lui Elvis Presley tilul de "Regele muzicii rock'n'roll".
“Memorial Elvis Romania” este un brand exclusiv The Teachers Orchestra începând din anul 2005, când a organizat pentru prima dată în România acest eveniment.
De atunci şi până azi evenimentul a ajuns la a 7-a ediţie, în parteneriat cu singurul fan club oficial Elvis din România, www.elvisromania.ro fiind deja tradiţie pentru fanii din România.
Un eveniment absolut senzaţional, menit să readucă în memoria oamenilor pe cel ce a fost şi continuă să fie de neegalat, Elvis Presley.

Graceland 3D
Pe Google Earth puteti vizualiza casa lui Elvis "Graceland" in 3D, deasemenea puteti vizualiza si alte locatii din Memphis sau orcie alt loc din lume care doriti sa il vedeti in 3D, va dorim drum bun in calatoria virtuala 3D cu Google Earth.
Elvis Week 2011
Saptamana Elvis 2011 - 10 August - 16 August in Memphis
Informatii despre saptamana Elvis si bilete accesati siteul oficial elvis.com
NEW - Love Me Tender - Viva Elvis
Noul Videoclip pentru Love Me Tender de pe noul album Viva Elvis.
Melodia este un duet cu Dea Norberg si a fost inregistrata pe 8 Octombrie 2010 in Statele Unite.
Elvis Presley performing Love Me Tender (Viva Elvis). (C) 2010 Sony Music Entertainment / The Cirque EPE Partnership.

NEW - Burning Love - Viva Elvis
Noul Videoclip pentru Burning Love de pe noul album Viva Elvis.
Elvis Presley performing Burning Love (Viva Elvis). (C) 2010 Sony Music Entertainment / The Cirque EPE Partnership.
Elvis Presley performing Burning Love (Viva Elvis). (C) 2010 Sony Music Entertainment / The Cirque EPE Partnership.
Elvis Birthday 2011
Elvis Romania si The Barrel British Restaurant&Pub va invita la o seara speciala dedicata Regelui Rock'n'Roll, concursuri cu premii plus alte surprize... va asteptam la ora 22.00 la Restaurant&Pub "The Barrel" din strada Smardan nr. 27 (centrul istoric)
rezervari la nr. 0726.412.646 - elvisromania.ro / thebarrel.ro
Elvis on Tour - Golden Globe Award 1972
"Elvis la Tour" a apărut pe Variety Box Office Survey timp de două săptămâni, ajungând la # 13. Filmul a fost un succes critic, fiind numit co-câştigător al Premiului Globul de Aur pentru Cel mai bun documentar în 1972. "Elvis la Tour" a fost produs şi regizat de către echipa Bob Adel şi Adidge Pierre, doi tineri realizatori de film documentar din spatele documentarului lui Joe Cocker "Mad Dogs and Englishmen."
Fapte Despre "Elvis On Tour
- "Elvis On Tour" a câştigat din 1972, Premiul "Globul de Aur" pentru cel mai bun documentar cu "Walls Of Fire", un film despre istoria artei mexicane şi picturi murale.
- Melodii care apar în "Elvis On Tour" include "See See Rider", "Bridge Over Troubled Water", "Burning Love," şi "Polk Salad Annie."
- Titlul original de lucru pentru "Elvis On Tour" a fost "Standing Room Only."
- Nu există nici un album soundtrack din film, deoarece cele mai multe melodii apar pe "Elvis: As Recorded at Madison Square Garden" sau "Aloha From Hawaii."
DIN MEMPHIS, TENNESSEE
Azi 24 Nov. 2010 am primit un e-mail de la un bucurestean care traieste in Memphis, Tennessee din anul 1986.
"Cind am ajuns in Memphis, Tennessee in 1986, acest oras era cu totul altfel decit azi.
Lumea era mai calma. Lumea avea timp unul pentru altul. Lumea avea respect unul fata de celalalt - mai mult decit acum.
Era o lume pe care Elvis o parasise nu cu mult inainte de a ajunge eu aici.
Anii au trecut, si peste ei, am avut ocazia de a lucra pentru James Tipler, sau Mr. Tips, cum ii spuneam noi. Mr. Tips, care odata prin anii 50s era proprietarul Crown Electric, pentru care Elvis a condus un mic camion, vanduse Crown si in anii 1980s opera un mic depozit de articole electrice pentru industria de constructii...
Ca am lucrat pentru Mr. Tips a fost pur intimplator, dar rezultatul a fost ca am aflat amanunte putin stiute in afara Memphis-ului, despre adevaratul Elvis si cum era atunci cind era un 'om' de rand ca si noi. Si acum imi amintesc cum Mr. Tips imi spunea ca Elvis venea la lucru cantand si fluierand in fiecare dimineata...
Peste ani, am fost adoptat de un ofiter de politie locala (Memphis Police Department), care a facut parte din anturajul lui Elvis, intim, cel putin cand el era in Memphis. Povestile abunda, dar ce iese in evidenta este faptul cum era OMUL in sine.Omul nu era perfect.
Adevarul este, ca intotdeauna, unul mult mai departe decit ce se oglindeste prin promovari despre om si viata lui.
Manierismele lui lasau mult de dorit. In mai multe ocazii, Elvis se enerva la cea mai mica abatere a celor din jurul lui si, nu putine sint ocaziile (astfel precum au fost filmate pe pelicula de tatal meu adoptiv si pe care le-am urmarit cu atentie peste ani) cind Elvis simplu lua pusca, se ducea afara, si incepea de a impusca broaste testoase...
Sint multe alte detalii de astfel pe care le pot descrie si pe care le-am descoperit si vazut cu ochii mei, si nu prin ochii medie de promotie a Elvis Presley Enterprises (care nu mai apartine familiei).
Totusi, ce este mai important, este uitat de toata lumea careia, ironic, confunda muzica lui cu imaginea unui 'entertainer'.
Elvis a reprezentat mult mai mult decit un 'entertainer', si cetatenii orasului Memphis tot nu inteleg acest aspect - care este exact motivul pentru care in fiecare August orasul este cotropit de turisti...
Elvis a dovedit ca un singur OM poate schimba lumea in mai bine. A dovedit ca, prin munca si perseverenta, totul este posibil.
Pentru mine, atunci, cind eram un pusti in Bucuresti si traiam sub jugul Ceausestian, Elvis a insemnat LIBERTATE. Cind am ajuns aici, in libertate, am inteles de ce.
Nu, omul nu poate fi pus pe un 'pedestal', pentru ca nimeni nu poate trai conform acelor asteptari, dar Elvis, si imaginea lui, balanseaza mult mai greu decit micile lui defecte umane.
Bill Morris, prieten personal al meu, a autografiat fotografia atasata pentru mine in 2003.
A fost o onoare si dinsul inca mai povesteste de Elvis cind ne vedem. Sint memorii frumoase..."
Cu drag din Memphis, Adrian Ovidiu Chelaru
Viva Elvis - Lansat in Noiembrie 2010
"Viva ELVIS - The Album" celebrează cea de-a 75-a aniversare a celui care a revoluţionat industria muzicală în 1954.
Pe 8 noiembrie, după 33 de ani, un nou album cu piese remasterizate ale regelui Rock'n'Roll Elvis Presley este lansat.
Noul album, "Viva ELVIS - The Album" include renumitele sale piese, prezentate de data aceasta într-o versiune moderna, dar care pastrează aceaşi forţa de expresie a lui Elvis. Piesele sunt preluate din show-ul de mare succes Viva Elvis Cirque Du Soleil din Las Vegas, un musical inedit adus ca si omagiu regelui muzicii Rock'n'Roll.
"Viva Elvis - The Album" reuşeşte să recreeze atmosfera incendiară specifică show-urilor lui Elvis.
Ascultă si vezi clipul in versiunea remasterizată a piesei "Suspicious Minds" aici: HD VIEW

Abonați-vă la:
Postări (Atom)